Miopia este un defect al vederii care se manifestă prin imposibilitatea de a distinge clar obiectele situate la o distanță mai mare. Aceasta se întâmplă deoarece razele paralele, ce vin de la un obiect, atunci când traversează globul ocular, se focalizează înaintea retinei, permițând doar distingerea obiectelor situate la o distanță mai mică. Globul ocular al persoanelor mioape este mai alungit, fiind nevoie de lentile divergente pentru a corecta vederea, deplasând focarul pe retină. În jur de 26% din populația lumii are miopie.
Prima etapă a vederii este crearea unei imagini pe retină, folosind razele paralele ce rezultă din cristalin. Această primă fază este bazată pe legile focalizării luminii. Un obiect va fi cu atât mai bine definit, cu cât razele sale produc o imagine mai clară pe retină. În emetropie, adică în absența unor tulburări de refracție, imaginea este focalizata exact pe retină.
În miopie, focalizarea se efectueaza în fața retinei.
Miopie axială
Miopie refractivă
Miopie degenerativă
Cele mai comune forme de tratament includ purtarea ochelarilor și a lentilelor de contact (doar cu lentile divergente), precum și o procedură chirurgicală refractivă oculară, dar aceasta este recomandată doar persoanelor cu un anumit grad de miopie, precum și cu o vârstă nu foarte înaintată.
Copyright © 2019 OpticPartner. All rights reserved.